7 ianuarie 2013

Despre ce vorbim? Colectam, tratam ori ce facem aici?



Am produs special aici un articol despre definitiile utilizate in Legea 211/2011. Am inteles oare despre ce este vorba atunci cand vorbim despre colectarea si tratarea deseurilor.

Hai sa vedem cum stau treburile:

Colectare inseamana in intelesul Legii 211/2011: „strangerea deseurilor, inclusiv sortarea si stocarea preliminara a deseurilor in vederea transportarii la o instalatie de tratare”.

Daca citim aceasta definitie este totul clar. Toate operatiile care presupun strangerea deseurilor, sortarea si stocarea preliminara a deseurilor cu scopul declarat de a le transporta la o instalatie de tratare reprezinta, (este egal), colectarea deseurilor.

Aceasta definitie aduce la un loc toate operatiile de mai sus amintite si le pune sub umbrela colectarii deseurilor. Atentie, doar in cazul in care scopul final si direct este de a duce deseurile la o instalatie de tratare. Cu alte cuvinte daca strangem, sortam si stocam preliminar deseurile in vederea transportarii la un colector de deseuri, aceaste operatii nu mai sunt incluse in ceea ce inseamna colectarea deseurilor.

De aici rezulta doua optiuni oferite de Lege: 
  1. prima, ducem deseurile la un colector, operatiile mentionate mai sus (strangere, sortare, stocare preliminara) nu sunt operatii de colectare a deseurilor; 
  2. iar daca aceleasi operatii le facem cu scopul de a le duce direct la tratare, a doua situatie, atunci vorbim de colectarea deseurilor. Cam asta ne spune definitia din Legea 211/2011.


Hai sa vedem cum este cu tratarea deseurilor:

Legea 211/2011 defineste tratarea deseurilor astfel: "operatiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregatirea prealabila valorificarii sau eliminarii".

Si aici legea este clara. Tratarea inseamna operatiile de valorificare sau de eliminare, la care se adauga si operatiile pregatitoare prealabile valorificarii ori eliminarii.

O sa ma opresc acum la prima parte a definitiei: tratarea este egal valorifcare sau eliminare.

Pai atunci ce rost au cele prevazute in Legea 211/2011 la articole precum:

Art. 7  (4) „Producatorii si detinatorii de deseuri ... sunt obligati sa efectueze si sa detina o caracterizare a deseurilor periculoase generate ..., in scopul determinarii posibilitatilor de amestecare, a metodelor de tratare si eliminare a acestora.”

Art. 26. - (1) Producatorii/Detinatorii de deseuri periculoase, precum si operatorii economici autorizati din punctul de vedere al protectiei mediului sa desfasoare activitati de colectare, transport, stocare, tratare sau valorificare a deseurilor periculoase sunt obligati sa colecteze, sa transporte si sa stocheze separat diferitele categorii de deseuri periculoase...
(2) Controlul privind generarea, colectarea, operatiunile de transport, stocarea temporara si tratarea in cazul deseurilor periculoase ...”.

art. 60, (2) „Controalele privind colectarea, reciclarea, valorificarea, tratarea, eliminarea si transportul deseurilor se efectueaza ....”.

Ce rost are sa discutam de tratarea deseurilor ca totalitate a operatiilor de valorificare ori eliminare daca chiar legea pune virgula si conjunctia intre aceasta si operatiile de valorificare si de elimnare: „valorificarea, tratarea, eliminarea”, „tratare sau valorificare”. Despre ce vorbim aici?

In articolul 26 (2) apare aceeasi dilema legat de colectare si stocarea temporara. Pai ori este "a" si "b", ori "b" este inclus in "a". Ce sa intelegem de aici?

Nu as fi facut aceasta observatie fara un motiv special. Am lecturat de curand textul Ordinului 1226/2012 si nu am putut sa nu observ cateva astfel de exemple care m-au pus pe ganduri:

Norma tehnica, la art.7, la punctul c) avem asa: „colectarea deseurilor medicale reprezinta orice activitate de strangere a deseurilor, incluzand separarea deseurilor pe categorii, la sursa, si stocarea temporara a deseurilor in scopul transportarii acestora la o instalatie de tratare sau de eliminare a deseurilor”.

Avem si in Ordinul 1226/2012 o definitie pentru tratare: art. 7, t) „tratarea deseurilor medicale inseamna operatiunile de pregatire prealabila valorificarii sau eliminarii, respectiv operatiunile de decontaminare la temperaturi scazute, conform prevederilor legale in vigoare”; - Cum ramane cu respectarea prevederilor din Legea 211/2011: tratarea aici iese din cadrul legal descris de definitia din Legea 211/2011 pentru tratarea deseurilor.

Definitia rupe legatura dintre tratare si eliminare. Iar vorbim despre „a” si „b” in loc de „b” este inclus in „a”, evident "b" este eliminarea deseurilor, iar "a" este tratarea deseurilor.

Tot in norma tehnica apare la Capitolul V titlul „Colectarea deseurilor medicale la locul de producere”, iar la Capitolul VII titlul „Stocarea temporara a deseurilor rezultate din activitatile medicale”. Pai cum ramane cu definitia de la art. 7, puncul c). Iar povestea cu "a" si "b"?

Oare avem prea putine cuvinte in vocabularul limbii romane ori mixam prea mult cuvintele si intelesul acestora. Colectam si stocam temporar sau stocam ca sa asiguram parte din colectarea deseurilor? Valorificam, eliminam ori tratam sau valorificam si eliminam sunt parti din tratarea deseurilor?

In fine, detalii...

Mai multe definitii din Legea 211/2011 aici.


Mai multe definitii din Ordinul 1226/2012 aici.


Trimiteți un comentariu