14 martie 2014

Despre deșeurile de ambalaje și paleții buni de pus pe foc

Despre ambalaje şi deşeuri de ambalaje


Când discutăm despre ambalaje şi deşeuri de ambalaje desigur discutăm astăzi de HG 621/2005. Sunt zvonuri că această HG va apune cât de curând, dar acest aspect nu îl discut aici şi acum.

Aş vrea să aduc în discuţie câteva aspecte legate de aplicarea lui HG 621/2005 şi în special două chestiuni mai apăsătoare. Primul, legat de momentul în care ambalajele nu mai sunt ambalaje, ci devin deşeuri de ambalaje; iar al doilea, legat, bineînţeles de paleţii din lemn, oricare ar fi numele lor. Pot ei sa ajungă lemn de foc?


Când un ambalaj nu mai este ambalaj ci este un deşeu de ambalaj?

Raţionamentul va pleca de la ceea ce ne dă HG 621/2005. Astfel, ambalajul, este prin definiţie „orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj”. Mai multe despre definiţiile din HG 621/2005 aici.

Să vedem cum este definit deşeul de ambalaj. Acesta este „orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, exclusiv deşeurile de producţie, din anexa nr. I A la OUG nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001”.

Cu alte cuvinte un deşeu de ambalaj este un ambalaj sau parte de ambalaj care satisface cerinţele definiţiei de deşeu. OUG 78/2000 fiind abrogată, toate definiţiile legate de deşeuri ne duc la Legea 211/2011. Deci, deşeu este „orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce”.

Am răsfoit astfel în textul lui HG 856/2005 şi am căutat cu mare atenţie dacă „operatorul economic”, „persoana fizică” ori „persoana juridică”, „oricine” ar fi aceasta are o obligaţie de a arunca ambalajele. Nu am găsit o astfel de obligaţie.

M-am dus direct la obligaţia de a arunca ambalajul (preluat din definiţia deşeului lui Legea 211/2011), pentru că în general ambalajele sunt chestiuni destul de „vânate” de cei care le deţin, încât ei ştiu foarte bine când au intenţia şi când le aruncă. Un ambalaj este oricând folositor în cadrul activităţilor oamenilor. Deci merg direct la obligaţia de a le arunca.

Am întâlnit în HG 621/2005 definiţia „ambalajului reutilizabil”. El este „ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel”.  

În fine, avem ambalaje şi ambalaje reutilizabile. Dacă este ambalaj reutilizabil, HG 621/2005 prevede: „Ambalajul reutilizabil se considera deşeu de ambalaj când se înlătură, la sfârşitul duratei utile de viaţă. Ambalajul reutilizabil nu se consideră deşeu de ambalaj atunci când este returnat pentru a fi refolosit”. 

Dacă avem ambalaj care nu este „reutilizabil”, atunci este doar ambalaj şi ca atare legiuitorul nu ne spune dacă putem să îl utilizăm şi pentru alte scopuri, ori trebuie obligatoriu să îl considerăm deşeu. 

Prin urmare, fără a fi o obligaţie să îl aruncăm, şi în afara intenţiei sau acţiunii noastre de al arunca, ambalajul nu devine deşeu de ambalaj. Să mă explic. Există o mare dilemă în cadrul firmelor atunci când se discută de ambalaje care ajung din motive diferite la ele în curte şi care pot fi şi sunt utilizate în diferite scopuri. Ele nu sunt ambalaje reutilizabile, dar prin formă, proprietăţi şi stare pot ajuta în buna funcţionare a firmei. Trebuie ele considerate deşeuri ori vor deveni deşeuri după ce calităţile lor pentru care sunt utile vor fi pierdute? 

Pentru că HG 621/2005 nu defineşte momentul în care acestea devin deşeuri (deci nu obligă să le aruncăm), atunci înseamnă că rămân celelalte două opţiuni din definiţia deşeului de la Legea 211/2011: intenţia ori acţiunea celui care le deţine.

Putem pune paleţii din lemn pe foc?

Pentru multe firme practica de a vinde/înstrăina paleţii din lemn către persoane fizice ca şi combustibil alternativ de foc este un lucru comun şi prezent. Totuşi, atunci când vorbeşti de paleţii din lemn, aceştia sunt consideraţi ambajale, iar ambalajele au un regim special, acela descris în HG 621/2005. Nu intru aici în detalii. Ideea este că HG nu spune că acest tip de ambalaj poate să ajungă în soba omului.


Totuşi, acum că a apărut Ordinul 192/2014, cel care aduce noua metodologie de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu (actul a intrat în vigoare la data de 21 februarie 2014) apare un articol extrem de important care ne face lumină: art. 24 (d) care ne spune că „deşeurile de ambalaje proprii (ale firmei) care sunt încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc, pot fi luate în considerare la îndeplinirea obiectivelor …” Deci avem negru pe alb că aceste ambalaje din lemn, devenite deşeuri pot fi puse pe foc. Mulţumim acestui Ordin care face lumină într-o chestiune mai veche şi nerezolvată.  
Trimiteți un comentariu