19 mai 2014

Legea 211/2011 față în față cu autorizarea și înregistrarea operatorilor săi

Legea 211/2011 prezintă în 4 capitole separate condiţiile privind autorizarea / înregistrarea celor care se ocupă cu gestionarea deşeurilor   


Aşa cum ne-am aştepta citind cele 4 capitole de lege (de la capitolul 22 la 25) care detaliază autorizarea şi înregistrarea în cazul operatorilor din domeniul gestionării deşeurilor lucrurile stau cam aşa. Să rezumăm:

Capitolul 22: Cei care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor au obligaţia de a se autoriza din punct de vedere al protecţiei mediului.  

Procedurile de autorizare sunt stabilite conform art. 16 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 195/2005, cunoscută şi sub denumirea de „noua lege privind protecţia mediului”. Mai exact procedura descrisă în Ordinul 1798/2007 pentru autorizaţia de mediu şi în Ordinul 818/2013 pentru autorizaţia integrată de mediu. Evident că pentru actele legale menţionate mai sus trebuie să ţinem seama de toate modificările şi completările ulterioare.

Ideea aici este că cei care tratează deşeurile trebuie să deţină autorizaţie de mediu/autorizaţie integrată de mediu, după caz. Această idee exclude prezenţa autorizaţiei de mediu/autorizaţiei de mediu integrate pentru restul actorilor din grupul celor care gestionează deşeuri. Dar vedem mai departe că lucrurile nu stau chiar aşa.

Formulare inutilă sau confuză la începutul articolului 32. – (1) „Toate unităţile sau întreprinderile …”. Ce rost are chestia cu „unităţile” şi „întreprinderile”? Există diferenţe între cei doi termeni, sunt actori diferiţi sau semnifică lucruri diferite? Probabil că „unitate” se referă la o instalaţie dedicată exclusiv tratării deşeurilor, pe când „întreprindere” este fabrica care produce produse dar mai are şi capacitatea de a trata propriile deşeuri. Legiuitorul nu ne spune nimic despre cei doi termeni, nu defineşte chestia cu unitatea şi întreprinderea (a se vedea capitolul de definiţii din Legea 211/2011).

Capitolul 23: Agenţiile teritoriale de protecţia mediului (ATPM) pot acorda, în baza normelor generale stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (APCPM), „unităţilor” sau „întreprinderilor” derogări de la obligaţia de autorizare de mediu/autorizare integrată de mediu pentru următoarele operaţiuni:

a) eliminarea propriilor deşeuri nepericuloase la locul de producţie;

b) valorificarea deşeurilor.

Asta înseamnă că în cazul instalaţiilor care tratează deşeuri (acele unităţi şi întreprinderi) se poate obţine derogarea de autorizare dacă instalaţia elimină propriile deşeuri nepericuloase la locul de producţie şi/sau dacă instalaţia are scopul de a valorifica deşeuri. Deci este o concesie făcută în cazul anumitor instalaţii de tratare a deşeurilor de a funcţiona fără o autorizaţie de mediu. Un lucru iarăşi bun.

Capitolul 24: APCPM stabileşte, pentru fiecare tip de activitate, norme generale care să prevadă tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot face obiectul unei derogări; precum şi metoda de tratare care trebuie aplicată.

Capitolul 25: În cazul în care structurile enumerate nu fac obiectul cerinţelor privind autorizarea, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) menţine un registru cu:

a) operatorii economici care colectează şi transportă deşeuri în sistem profesional;

b) comercianţii sau brokerii;

c) operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerinţele de autorizare.

Aici „structurile enumerate” cred că sunt cele descrise la alineatele a), b) şi c).

Cu alte cuvinte actorii care au mai rămas din grupul celor care gestionează deşeurile, adică colectorii, transportatorii, comercianţii, brokerii, precum şi instalaţiile de tratare care au obţinut derogare de la autorizare ar trebui să meargă la ANPM pentru înregistrare. 

Dar aici vine şi marea găselniţă: „în cazul în care structurile enumerate nu fac obiectul cerinţelor privind autorizarea”. Deci există alte prevederi, în afara Legii 211/2011 care ne spun că aceste „structuri enumerate”, de fapt, şi ele trebuie autorizate. Cu alte cuvinte nu înregistrate. Şi astfel de proceduri există. De exemplu comercianţii de deşeuri se autorizează, colectorii de deşeuri se autorizează, iar lista continuă.

Cam aceasta este ideea din cele 4 capitole aduse de Legea 211/2011. Evident mai sunt şi câteva detalii privind modul în care cele 4 capitole se derulează sau derulează acţiuni.

Ideea de fond este că cele 4 capitole sunt ok, logice şi ar suna „pe scurt aşa”:

Dacă eşti instalaţie de tratare a deşeurilor, atunci trebuie să te autorizezi din punct de vedere al protecţiei mediului. Dacă nu, pentru restul de actori din domeniul gestionării deşeurilor, trebuie să te înregistrezi. Sunt prevăzute anumite excepţii pentru instalaţiile de tratare deşeuri, caz în care primeşti derogare, nu te autorizezi dar te înregistrezi. Simplu! Cam tot aşa am reţinut că spune şi Directiva mamă.

Dar evident lucrurile nu stau aşa. Povestea spune că în legislaţia naţională avem proceduri de autorizare care spun clar cine (structurile enumerate) şi în ce condiţii trebuie să se autorizeze din punct de vedere al protecţiei mediului. Toate acestea în afara Legii 211/2011.

Din economie de timp şi eficienţă cred că cele 4 capitole ar fi putut uşor să fie înlocuite doar cu următoarea prevedere, deja prezentă în lege:

„În cazul în care structurile enumerate nu fac obiectul cerinţelor privind autorizarea, ANPM menţine un registru cu: a) operatorii economici care colectează şi transportă deşeuri în sistem profesional; b) comercianţii sau brokerii; c) operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerinţele de autorizare.” Punct!

Termeni care au mai fost utilizaţi în acest articol:

Din OUG 195/2005 cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 2 pct. 9. autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune;


Art. 2 pct. 10. autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cu informarea prealabilă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator; 

Mai multe despre Legea 211/2011 aici.

Mai multe despre termenii utilizați în Legea 211/2011 aici.
Trimiteți un comentariu