Primele lecții despre deșeuri

Această secțiune este adresată celor care, spre surprinderea lor, tocmai au fost numiți cu responsabilitățile în domeniul deșeurilor în cadrul companiei sau, dintr-un motiv sau altul, doresc să se ocupe într-un viitor apropiat cu această îndeletnicire și nu au luat încă decizia potrivită, dacă merită sau nu, să continue acest demers.

Această pagină nu este dedicată celor care au câștigat o experiență în domeniul managementului deșeurilor. Nu doresc prin acest demers să fac ca prețiosul timp al fiecăruia să fie risipit.

Și pentru că nu vreau să mă întind cu introducerea, o să merg mai departe și am să atac primele teme pe care trebuie să le cunoască începătorii.


1. Ce este un deșeu?

Da. Poate pare bizar să începi cu o astfel de întrebare. Dar oare știm ce este și ce nu este un deșeu? La această întrebare trebuie să uzăm de experiențele noastre anterioare, la care, ca viitori experți în managementul deșeurilor, trebuie să aducem puțin mai multă valoare. Un deșeu este ceea ce vrea să ne transmită Legea 211/2011 că este și anume, acel ceva de care cu siguranță vrei să te debarasezi și, pe care, vrei să-l dai cuiva care să te scape de el. Definiția din lege sună astfel: vezi aici.

Evident că din această definiție trebuie să iei partea care te interesează. Adică că deșeul poate să derive dintr-o substanță ori obiect, pe care „îl arunci” sau „ești obligat să îl arunci”. Obligat de cine? De lege, se înțelege. Varianta de mijloc, cea cu „intenția” este mai complicat de justificat și ca atare nu are locul aici nicio explicație.

Dacă ai priceput ce este un deșeu, pasul imediat următor este să te asiguri dacă și ceilalți implicați în muncă știu ce este acela deșeu.


2. Asigură-te că cei cu care lucrezi știu ce este un deșeu.

Spre surprinderea multora dintre noi, cei care lucrăm cu astfel de noțiuni, observăm că cei mai mulți cu care interacționăm la locurile noastre de muncă nu știu ce este acela un deșeu. Pare iar ciudat. Românul le știe pe toate, să-i fi scăpat oare acest detaliu?

Nu. Ideea este că cei cu care lucrezi nu conștientizează totdeauna că din munca lor o parte este reprezentat de deșeuri. Problema este și mai serioasă atunci când aceștia confundă deșeurile rezultate din munca lor cu sarcina altora de a le strânge chiar și de pe jos, de lângă utilajul la care ei lucrează, de sub bocancii lor.

De asemenea, trebuie să te asiguri că managerii tăi, cei care te-au angajat și care acum îți dau tot felul de sarcini, cunosc ceea ce este acela un deșeu? Pentru aceștia deșeul este doar un deșeu, o problemă în plus pe masa lor și pe care o pasează către tine, viitor responsabil cu deșeurile. Pentru ei reprezintă cheltuieli în plus pe care evident compania nu și le permite.

De ce discutăm aici despre așa ceva? Pentru că tu, în calitate de viitor cunoscător al chestiunilor cu deșeurile trebuie să reinventezi roata și, să faci tot posibilul să schimbi mentalități și să-ți îngroși rândurile susținătorilor. O să ai nevoie de asta din foarte multe motive.

Dacă ești sigur că ai reuțit să faci ceva cu această chestiune, mergem mai departe.


3. Care sunt primii pași pe care trebuie să îi faci în calitate de responsabil cu deșeurile?

Primul pas este de a cunoaște elementele de bază cu care trebuie să te joci. Adică care sunt deșeurile generate din activitatea proprie a companiei, cât de multe sunt acestea și ce alternative ai să scapi onorabil de ele. Un pas destul de mare.

Ce instrumente ai pentru a te asigura că ești pe drumul cel bun? În primul rând ai o autorizație de mediu / autorizație integrată de mediu. (ce este aia? nu vom discuta aici, dar o discuție în acest sens merită purtată cu altă ocazie). Aici vei găsi un capitol detaliat cu tipurile de deșeuri pe care le găsești cu prioritate în companie și pe care autoritatea de mediu așteaptă de la tine să le încredințezi către gestionare unor operatori autorizați sau să faci propriile operații de tratare, astfel încât aceste deșeuri să fie valorificate ori eliminate corespunzător.

Atenție, într-o companie sunt mult mai multe tipuri de deșeuri generate decât vei găsi de regulă în autorizația de mediu. Nu uita și acelea sunt deșeuri și sunt tot în sarcina ta.

Dacă nu ai o autorizație de mediu, fie că activitățile companiei nu se supun autorizării, fie că nu s-a actualizat autorizația (puțin probabil), atunci trebuie să purcezi la identificarea lor.


4. Ce trebuie să știi despre deșeuri?

Deșeurile nu sunt mulțimi ordonate. Ele sunt generate în diferite locuri, în cadrul procesului de producție și din multitudinea de activități auxiliare pe care compania le execută. Toate aceste deșeuri trebuie grupate în funcție de proprietățile lor, de gradul lor de periculozitate și de metodele viitoare de tratare cu scopul de a fi valorificate ori eliminate. Sunt alte mii de criterii după care aceste deșeuri se grupează: după condițiile meteo, anotimpuri, expunere la mediul înconjurător etc.

Soluția dosirii lor prin companie nu este recomandată, precum și soluția de a te debarasa de ele amestecate. Astea sunt chestiuni de ordin istoric, mentalități care se duc din ce în ce mai mult.

De asemenea, depozitarea pe termen lung a deșeurilor în cadrul companiei duce la sancțiuni și asta nu este o practică recomandată.

Un alt lucru pe care trebuie să îl cunoaștem atunci când avem răspunderea deșeurilor este că trebuie să facem dovada scriptică (trasabilitatea) a circulației deșeurilor, de la punctul de generare, până la punctul de tratare completă.


5. Care sunt documentele de care ai nevoie să justifici ce faci cu deșeurile?

Aici discuția este destul de complicată. O să fac un rezumat neexhaustiv al acestei chestiuni.

Două lucruri sunt vitale:
- evidența gestiunii deșeurilor
- formularele de transport deșeuri

Pentru început sunt cele două teme obligatoriu de parcurs și de înțeles pentru cei care doresc să intre în grupul responsabililor cu deșeurile. Dacă treci cu bine de acest pas înseamnă că ai parcurs destul pentru a înțelege lucrurile mai complicate, precum gestionarea anumitor tipuri de deșeuri și, mă refer aici la deșeurile de ambalaje, de uleiuri uzate, acumulatori uzați etc.

Și nu uita. Activitățile cu deșeuri implică grijă pentru mediu, pentru securitatea companiei și, în primul rând protejarea sănătății și securitatea în muncă. Un echipament de protecție pentru lucrători, un stingător pentru cazul de incendiu ori un kit pentru colectarea scurgerilor accidentale de lichide periculoase trebuie să fie luate ca și măsuri obligatorii pentru securitatea lucrului cu deșeurile.

[Pagina va fi actualizată]

Dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit și vrei să afli mai multe despre managementul deșeurilor te aștept la cursurile mele de gestiune a deșeurilor.


Pentru mai multe informații consultă pagina de cursuri sau trimite un e-mail la adresa: mihai.dogariu@gmail.com Imediat voi transmite cererea ta către echipa care se ocupă cu planificarea cursurilor. 
Trimiteți un comentariu